Yanomami, ultimii sălbatici ai Amazoniei

Indienii yanomami reprezintă ultimul mare trib din Amazonia (America de Sud). Ei trăiesc de-o parte şi de alta a fluviului Orinoco. Teritoriile lor cuprinde o parte din Venezuela şi Brazilia.

Aceşti indieni trăiesc în comunităţi mici de 20 – 180 de persoane. Este ultimul mare trib forestier din America de Sud.

 

Autor foto Cmacauley, Wikipedia.

Autor foto Cmacauley, Wikipedia.

 

 

Între Brazilia şi Venezuela se întinde, pe un teritoriu de 240.000 Km(2), paradisul tribului yanomami. Acesta este acoperit de o pădure deasă şi este traversat de apele fluviului Orinoco.

În Brazilia, trăiesc azi 12.500 de yanomami, repartizaţi pe 96 650 Km (2), în 188 de sate şi case colective în statele nord – amazoniene Amazonas şi Roraima. Văzute din avion, satele lor par ca nişte imense abajururi puse pe sol. . Într-un loc central, se află o copertină uriaşă numită shabono. Locuinţa colectivă este compusă dintr-o copertină vastă susţinută de doi piloni. În interior, toate familiile îşi suspendă hamacuri.

La fiecare 4 sau 6 ani, ei îşi schimbă shabono ceea ce urmează începutul degradării habitatului lor şi epuizarea grădinilor unde cultivă banane, manioc, porumb, trestie de zahăr, tutun şi plante magice. Dar asta înseamnă că ei trebuie să-şi schimbe zonele de vânat care se întind pe o rază de aproximativ 10 Km în jurul casei.

În 1950, primii călători, care se numeau Sanima, Shiriana sau Waika, le-au făcut celor din tribul yanomami o descriere terifiantă. Au fost acuzaţi de canibalism şi de a-şi ucide duşmanii cu săgeţi otrăvite cu curare. Team reciprocă de albi şi de indieni, fondată pe o totală ignoranţă a acestor triburi, a stat la originea multor violenţe.

Numele yanomami înseamnă “fiinţă umană” în timp ce cuvântul “nabe” prin care sunt desemnaţi cei non – yanomami, înseamnă “străin” şi “duşman”.

 

Organizarea lor

 

Horticultori, vânători, pescari, aceşti indieni au fost timp de două secole în expansiune demografică. Dincolo de anii de epidemii şi de secete, ei au ştiut să menţină un bun echilibru între naturalitate. {i asta într-un mediu destul de oficial, periculos, graţie cunoştinţelor lor agricole. Nu sunt nişte luptători nomazi cum au fost adesea prezentaţi.

Luptele între grupuri vecine nu are nimic de a face cu noţiunea de proprietate. Într-adevăr, pentru yanomami, pădurea nu le aparţine. Este un element vital ca apa şi aerul. Răpirea femeilor însă reprezintă un simbol al puterii unui yanomami. Conflictele lor sunt în general acte de răzbunare.

Dar ei sunt şi mari amatori de siestă. Pentru ei, 2-3 ore de muncă zilnică este de ajuns. Restul timpului şi-l consacră plăcerii vieţii. Dialoghează mult şi au timpul necesar pentru a visa. Misionarii n-au înţeles însă nimic din modul lor de a trăi şi a gândi. Yanomami nu au şef ci lideri. Societatea lor nu suportă ierarhia!! Disensiunile interne sunt frecvente şi războaiele continue. {tiu totuşi că orice echilibru este fragil…

Ei îşi petrec mult timp în a-şi desena corpurile, cu onato, o vopsea vegetală roşie, cu lungi linii ondulate care simbolizează animale mitologice din lumea acvatică.

 

Fiii Lunei

 

Yanomami se pretind fiii Lunei. Cândva, sângele lor era compus dintr-un amestec de apă şi de vopsea vegetală. Nu aveau nicio vigoare. Un grup de şamani a decis atunci de a doborî Luna. Cel mai sălbatic dintre ei s-a întins pe sol, cu arcul întins între urechile sale. Săgeata a atins astrul care a început să sângereze. Atunci, picăturile au căzut pe pământ, peste capetele celor din tribul yanomami şi i-a făcut puternici. Acest mit a făcut din ei fii Lunei.

 

Un vocabular foarte bogat

 

Yanomami posedă un vocabular de aproximativ 4000 de cuvinte. Şi ştiu să numere aproximativ 400 de animale şi peste 300 de plante. Dar ignoră scriitura şi posedă un limbaj gestual important. În pădure, este foarte important de a se înţelege fără a face zgomot. Liniştea este imperativă. Aceşti indieni misterioşi vânează poric sălbatici şi tapiri. În cursul unei vânători, nu mănâncă niciodată animale ucise deoarece ar fi dezonorant. Nu au dreptul decât la fructele lor preferate care se situează uneori la 30 m înălţime, ei utilizează două perechi de căţărătoare încrucişate, ataşate de liane care îi propulsează în vârful copacului.

 

Ritual funerar

 

Când moare un membru al tribului, corpul este ars. Toată familia se adună şi consumă mâncarea funerară a ritualului. După moarte, apare aşa-zisa “poreana”, o umbră neagră malefică. Pentru ca acest spirit rău să devină prietenos, părinţii defunctului trebuie să absoarbă cenuşa mortului pusă într-un piure de banane. Astfel, spiritul devine benefic şi în plus, familia conservă o parte din energia vitală a celui dispărut.

Dar yanomami consumă şi droguri… Drogul comunităţii, cotidian, se numeşte parika. Este o pudră de culoare gri pe care oamenii o insuflă mutual în fosele nazale. În schimb, nuami şamanii au voie de a o culege zgâriind scoarţa anumitor copaci. Parika este un halucinogen puternic care face să apară viziuni fantastice. Fiinţele stranii ale pădurii vin acum de a se întâlni cu yonamami. Graţie acestui drog, şamanii exersează mai bine harurile lor de vindecători. Pentru ei, bolile au întotdeauna o cauză magică sau un rezultat de vrăji.

 

Care este viitorul yanomamilor?

 

Primele contacte cu albii datează din anii 150 şi 60. Douăzeci de ani mai târziu, s-a încercat construirea unui drum transamazonian. Această tentativă, pur comercială a pus un timp societatea lor în pericol şi a atras epidemii de paludism şi infecţii respiratorii, însă şi violenţe.

Yanomami sunt permanenţi ameninţaţi de colonizare agricolă şi de extracţii miniere. Dar în pofida acestui fapt, ei reprezintă cea mai importantă societate autohtonă a Amazoniei braziliene care au păstrat un mod de viaţă tradiţional. Din 1992, teritoriul lor este recunoscut oficial prin decret prezidenţial, cu ocazia summitului Terrei de la Rio de Janeiro.

(Visited 21 times, 1 visits today)

Lasă un comentariu